Iudaism și creștinism în comentariile patristice la Cartea Genezei

În capitolul ales de mine pentru a-l rezuma, Jose Costa încearcă sa facă o introducere în felul în care episodul creației descris în Primul capitolul al cărții Geneza a fost interpretat de către exegeza rabinică și de către cea a Părinților Bisericii.
Un prim aspect ce trebuie menționat este acela că Părinții Bisericii și rabinii s-au aflat în continuu contact, scriind practic în aceași perioadă. Totodată trebuie ținut cont de faptul că dacă în cazul rabinilor exegeza avea la bază textul în varianta ebraică, în cazul Părinților (cu anumite excepții notabile) textul Vechiului Testament este cel din Septuaginta, adica în limba greacă. Mai mult, faptul că separarea dintre iudaism și creștinism a avut loc mai târziu decât s-a crezut inițial (sec. IV-V în loc de prima jumătate a sec. II) a dus la o influfluențare reciprocă, probabil mai mult dinspre exegeza rabinică spre cea creștină, exemple în acest sens fiind personalități precum Origene sau Ieronim. Ca ultim aspect introductiv în această temă, Jose Costa amintește de faptul că iudaismul de după căderea celui de-al doilea Templu este mult diferit față de iudaismul de dinainte de anul 70. Astfel apare un iudaism puternic elenizat și caracterizat de pluralism.
O primă întrebare care se pune în momentul în care se analizează Geneza este acela al felului, modului în care Dumnezeu a creat lumea. Dacă Părinții Bisericii au căzut de acord asupra unui creații ex-nihilo, din nimic, în cazul exegezei făcute de rabini situația e mai puțin clară. Pe de-o parte nu există o diferențiere clară între „nimic” și „existent” în Talmud, tradiția înclinând spre o creație din ceva preexistent, iar pe de altă parte, anumiți învățați printre care și rabinul Gamaliel sugerează destul de clar opusul.
În ce privește existența celor șase zile ale creației, părerea rabinilor coincide în general cu cea a Părinților: Dumnezeu a creat totul în prima zi și le-a așezat în ordine în următoarele. Nu tot așa stă treaba și cu interpretarea pasajului referitor la crearea omului. Dacă rabinii nu dădeau o foarte mare importanță pasajului din Geneza 1:26-27 iar atunci când o fac nu deosebesc între „chip” și „asemănare”, la Părinți acest eveniment este unul central și intens discutat. Modul general de interpretare este acela bazat pe o diferențiere între termenii „chip” și „asemănare”, primul reprezentând aspectul uman, trupul iar cel de-al doilea reprezentând intelectul, semnul divinității în om. Mai mult, cuvântul asemănare joacă un rol și mai important în tradiția exegetică patristică, fiind un termen mai dinamic, folosit adesea și în contextul asemănării omului cu Cristos. În general, învățătura rabinică nu prea insistă asupra episoadelor referitoare la creația omului, dar atunci când o făceau alegeau să dea o interpretare mult mai alegorică decât cea prezentă la Părinți. Un bun exemplu în acest sens este cuvântul ebraic „wa-yitser” care apare scris cu 2 de y, lucru care a fost interpretat ca dualitatea lumina inturneric, bine-rău sau bărbat-femeie.
Barna Eduard
Curentul gnostic a influențat atât gândirea rabinică cât și cea patristică, dar este greu de precizat dacă este vorba despre unul și același curent grnostic combătut, deoarece fenomenul gnosticismului a avut o amploare destul de mare și a fost unul complex. Totuși, în învățăturile iudaice apre o separare, o distanțare față de o posibilă colaborare între divinități în procesul creației, distanțându-se astfel față de un posibil biteism. Totuși, anumite scrieri ale lui Filon din Alexandria sau Targum care utilizează concepte asemănătoare cu „logos-ul” (înainte de existența Evangheliei dupa Ioan), indică prezența timpurie a unui soi de biteism ebraic.
Se ajunge astfel la problema Cuvântului, care poate părea la prima vedere ca duce la o separare puternică în viziuna rabinică față de cea creștină. În cazul Părinților, Cuvântul ia înfățișarea lui Isus Cristos, a lui Mesia prin care și pentru care au fost toate făcute, în timp ce pentru evrei, rostirea lui Dumnezeu arată doar faptul că acesta a vorbit și lucrurile au apărut, fără efort. În realitate, Jose Costa arată că atât biteismul creștin cât și conceptul de creație și emanație nu erau străine rabinilor, ci din contră, își au rădăcini chiar în sânul iudaismului, aparenta polemică fiind mai mult una din interiorul învățaților evrei. În cazul creștinilor, lumea este creată și cuvântul este emanat („născut iar nu creat”), iar la evrei emanația apare în contextul apariției luminii din haina lui Dumnezeu.
Putem observa așadar că deși există diferențe la nivel de context istoric și la nivel de limbă, este prezent un substrat comun în cele două feluri de exegeză, ceea ce este și normal, deoarece felul în care Părinții au citit și interpretat Scriptura are la bază tradiția rabinică. Mai mult, deși sunt utilizate limbi diferite, autorul arată că în mare existau cam același număr de probleme de traducere a Genezei 1, atât în ebraică (32) cât și în greacă (25).
Totuși, un aspect fundamental care se pare că ar separa exegeza patristică de cea rabinică este folosirea alegoriei. Cum am mai spus anterior, rabinii nu considerau textul Genezei referitor la creație de o importanță covârșitoare, în timp ce creștinii l-au îmbogățit adăugand sensului literal pe cel alegoric. Mai mult, în exegeza patristică apar noțiuni filosofice ca timpul și eternitatea ( la Augustin de exemplu), noțiuni care lipsesc din discursul rabinic.
Aceste aspecte, născute din tradiția rabinică de tip iudeo-creștin vor sta la baza biteismului și triteismului care vor apărea în sânul Bisericii și pe fondul cărora se va naște dogma Trinității, atât de centrală și de importantă în creștinism.